200 de jandarmi la partida Gloria Bistriţa- Steaua Bucureşti

Astăzi, de la ora 20.30, pe stadionul municipal se va disputa partida de fotbal dintre echipele CF Gloria Bistriţa 1922 şi Steaua Bucureşti. 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în imediata apropiere a stadionului, conform prevederilor legii nr. 4 din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, în sprijinul jandarmilor bistriţeni fiind prezenţi şi jandarmi ai Grupării Mobile "Regele Ferdinand I" din Târgu Mureş . Spectatorii care doresc să asiste la partida de fotbal sunt rugaţi să se prezinte din timp la stadion, pentru a se evita aglomeraţia şi pentru a nu întârzia foarte mult la intrare. La Bistriţa şi-au anunţat prezenţa până la această oră un număr de aproximativ 50 de suporteri, care se vor deplasa din Bucureşti cu autoturismele proprii, restul persoanelor fiind din zonele apropiate. În acest moment în baza de date a Jandarmeriei se află un număr de 44 de persoane care au interdicţie de acces în tribune pentru această partidă de fotbal, (42 fiind suporteri ai echipei Steaua Bucureşti, două persoane aflându-se în baza de date a Jandarmeriei bistriţene, fiind vorba de suporteri ai echipei Gloria Bistriţa).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5