În 25 iulie, Ziua Porţilor Deschise la Ambulanţă şi ateliere de promovare
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud - care asigură pentru comunitatea din judeţul Bistriţa-Năsăud asistenţa medicală de urgenţă, transportul medical asistat şi neasistat, precum şi consultaţiile la domiciliu – aniversează 20 ani de existenţă.
Pentru cele două decenii de activitate, dar şi în contextul Zilei Naţionale a Serviciilor de Ambulanţă din România (aniversată din acest an la data de 28 iunie), Serviciul de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud va organiza o serie de acţiuni pentru “a promova activitatea unităţii, a personalului care a desfăşurat/desfăşoară activitate cu deosebită dăruire, a rezultatelor care se nasc în urma muncii acestor oameni, a promova buna înţelegere creştinească, diversitatea şi valorile universale”, anunţă managerul general al instituţiei, dr. Annabella Muzsi.
Bistriţenii sunt invitaţi, cu mic, cu mare, să fie alături de cei care ...le sunt alături în momente de suferinţă şi dificultate. Astfel, sâmbără, 25 iulie, în intervalul 12-14.30, Staţia Centrală SAJ-BN îşi va deschide porţile pentru toţi cei interesaţi să viziteze instituţia, să cunoască dotările specifice din cadrul acesteia. În acelaşi interval orar, Ordinul Asistenților Medicali se va reuni în simpozion la sediul Ambulanţei bistriţene.
De la ora 15.00, foştii angajaţi se vor întâlni într-un cadru festiv cu personalul actual, dar şi alţi invitaţi şi colaboratori. Ulterior, de la ora 17.00, în Piața Centrală, vor fi expuse tehnica de intervenţie, autospecialele din dotarea SAJ-BN. În plus, vor fi amenajate miniateliere de promovare despre modul de accesare a sistemului, elemente de prim ajutor, modalități de prevenire a accidentelor, voluntariatul și avantajele acestuia în acest sistem etc.
Evenimentul se va încheia festiv la Biserica Evanghelică, cu discursuri ale invitaţilor, prezentarea unui material despre activitatea Ambulanţei, o binecuvântare ecumenică şi un concert de muzică clasică. Parteneri în organizarea acestei acţiuni sunt Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Bistriţa, Centrul Cultural Municipal Bistriţa, Centrul Judeţean pentru Cultură, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud, Ordinul Asistenţilor Medicali -Filiala Bistriţa-Năsăud, Sindicatul Liber Ambulanţa, Fundaţia „Doris”, Parohia Evanghelică CA.
Citiţi şi:
- Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, 20 de ani în slujba comunităţii. Vezi programul manifestărilor
- Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, în sărbătoare. De 20 de ori, mulţumim pentru vieţile salvate!
- Aproape 40.000 cazuri deservite de echipajele Ambulanţei bistriţene, în 2016. Parcul auto îmbătrâneşte, personalul este extenuat
- În perioada Revelionului, echipajele Ambulanţei şi ale SMURD au intervenit în 370 cazuri
- Anul trecut, aproape 55.000 de apeluri cu caracter medical 112. Peste două treimi din cazuri, deservite de Ambulanţă
Adaugă comentariu nou