26 deţinuţi bistriţeni s-au calificat drept lucrător în cultura plantelor
Un număr de 26 de deţinuţi custodiaţi de Penitenciarul Bistriţa s-a calificat în meseria de lucrător în cultura plantelor. Ei au susţinut, în prima zi a săptămânii, examenul de finalizare a unui curs de calificare profesională, urmând să primească un certificat de calificare recunoscut la nivelul Uniunii Europene.
„Cursul de calificare a fost iniţiat în luna ianuarie a acestui an, în cadrul proiectului "LIN 2013 – Libertate prin integrare", proiect finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară 6 – Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie 6.2 – Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii. Proiectele implementate de Fundaţia “Mara” Deva, oferă programe de motivare, consiliere şi formare profesională unui grup ţintă de peste 770 de persoane private de libertate din trei penitenciare (Bârcea Mare, Drobeta Turnu Severin şi Bistriţa)”, precizează subcomisar de penitenciare, Cosmin Părăuan, purtător de cuvânt al penitenciarului Bistriţa.
Derularea cursurilor de calificare profesională în penitenciar urmăreşte creşterea competenţelor profesionale şi crearea de oportunităţi pe piaţa muncii pentru persoanele care au executat o pedeapsă privativă de libertate, facilitându-se, astfel, reintegrarea socială a acestora.
Citiţi şi:
- 28 de deţinuţi învaţă să fie lucrător în cultura plantelor
- 28 deţinuţi de la Penitenciarul Bistriţa vor fi calificaţi în meseria de lucrător finisor constructor
- 14 deţinuţi bistriţeni au devenit lucrători în cultura plantelor, cu acte în regulă
- 41 de deţinuţi au absolvit curs de calificare profesională instalator în construcţii apă şi canal
- 27 de deţinuţi de la Penitenciarul Bistriţa, calificaţi în domeniul construcţiilor
Adaugă comentariu nou