600.000 euro pentru modernizarea Policlinicii din Năsăud
Edilul oraşului Năsăud, ing. Dumitru Mureşan, ne-a anunţat cu satisfacţie şi bucurie că proiectul tehnic depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest din Cluj a trecut cu bine şi peste etapa de evaluare, fiind declarat ELIGIBIL pentru FINANŢARE. Este vorba despre parcurgerea cu succes a etapelor tehnice privind reabilitarea, modernizarea şi dotarea Policlinicii medicale a oraşului Năsăud, lucrări de investiţii cu fonduri europene alocate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3, care se referă la „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”.
„Vă anunţ acum cu satisfacţie că investiţia va primi o finanţare de aproximativ 600.000 de euro la care se adaugă şi contribuţia de la bugetul local al oraşului Năsăud, confinanţare de 45.836 lei, contribuţie aprobată recent de Consiliul Local pentru renovare a cheltuielilor neeligibile, precum şi a decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, alături de indicatori tehnico-economici. Lucrările de reabilitare capitală şi modernizare a Policlinicii prevăd recompartimentări, amenajări interioare, refacerea faţadelor, a instalaţiilor electrice şi termice, dotarea cu aparatură medicală de specialitate şi, parţial, dotarea cu mobilier”, a informat primarul oraşului, ing. Dumitru Mureşan, care a estimat că lucrările vor demara în primăvară, având termen de finalizare 6 luni de zile.
Citiţi şi:
- Sistemul de iluminat public din Năsăud, modernizat și extins pe str. Dumitru Vârtic, printr-o finanțare de 600.000 euro!
- În plină criză, 600.000 de lei pentru un studio de televiziune la Parlament
- A reactualizat şi depus proiectul tehnic la ADR N-V
- Consiliul Judeţean suplimentează fondurile pentru unităţile de cult din Bistriţa-Năsăud cu 600.000 lei!
- Consiliul Judeţean alocă 600.000 lei pentru cultele religioase
Adaugă comentariu nou