Accident la Bistriţa. Un motociclist a ajuns în spital
Astăzi, 3 iunie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe strada Eroilor din municipiul Bistrița.
Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un autoturism, condus de o femeie de 40 de ani, din Bistrița a intrat în coliziune cu o motocicletă care era condusă de un tânăr de 27 de ani din municipiu. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului motocicletei care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul, a informat IPJ BN.
Potrivit ISU BN, un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă au intervenit la accidentul rutier. Motociclistul, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a fost găsit conștient, necesitând îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital cu traumatism cranian minor și contuzii la nivelul membrelor.În autoturism se aflau doi adulți și trei minori, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Adaugă comentariu nou