Accident la Viisoara. Trei persoane transportate la spital
Un accident rutier a avut loc in aceasta seara pe drumul național 17. Conform primelor verificări, efectuate de polițiștii din Beclean la fața locului, a rezultat faptul că "pe drumul național 17, între localitățile Viișoara și Crainimăt, un tânăr de 26 de ani, din Beclean, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița- Dej, ar fi efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula pe aceeași direcție de mers". Cel de-al doilea autoturism era condus de o femeie în vârstă de 50 de ani, din județul Hunedoara și care ar fi efectuat un viraj spre stânga fără să se asigure corespunzător.
În urma accidentului, conducătoarea auto și doi pasageri din mașina condusă de aceasta au fost răniți si transportați la spital.
Rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost negative în ambele cazuri. Continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul, politistii rutieri din Beclean.
Pentru aproximativ 30 de minute, în zonă s-a circulat alternativ, pe o bandă, iar polițiștii rutieri au dirijat circulația.
La fata locului intervin modulul SMURD și un echipaj SAJ.
Citiţi şi:
- O șoferiță de pe Bârgău a intrat cu mașina în stâlp. Tânăra și un pasager au ajuns la spital
- Accident la Viișoara! O victimă transportată la spital
- Accident în Viişoara. Un bărbat a ajuns la spital
- Accident la Viisoara. Un tanar a ajuns la spital
- Accident la Rebra. Doua persoane incarcerate, una inconstienta
Adaugă comentariu nou