Accident rutier la Rodna. Patru persoane au fost transportate la spital

În această seară, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în Rodna, pe Drumul Național 17D.

La locul accidentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din Maieru a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Sângeorz-Băi. În urma accidentului atât cei doi șoferi cât și alți doi pasageri din cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferului de 19 ani a indicat un rezultat negativ. În cazul celuilalt șofer, din cauza stării de sănătate nu a putut fi realizată testarea. Acestuia urmează să-i fie recoltate mostre biologice la spital.

Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările în vederea stabiliri cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD, două echipaje SAJ și SVSU Rodna au intervenit la un accident rutier în localitatea Rodna. Din primele informații în accident sunt implicate patru victime, dintre care una încarcerată inconștientă cu respirație. Intervenția este în dinamică. ISU BN
În urma accidentului rutier, toate cele patru victime (bărbați) sunt transportate la UPU SMURD Bistrița. Trei victime prezintă multiple traumatisme, iar una dintre acestea este inconștientă cu respirație.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5