Acoperișul unei case din Muresenii Bârgăului, distrus de un incendiu!

Acoperișul unei case de locuit a ars pe o suprafață de aproximativ 100 mp din cauza utilizării unui coș de fum necurățat și neprotejat termic față de materiale combustibile. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, doi adulți și un minor au reușit să iasă la timp din imobil. Pompierii militari au localizat și lichidat focarele, concomitent cu evacuare unor bunuri din zona de manifestare a incendiului. De asemenea, a fost protejată o anexă situată în apropiere. Intervenția a durat mai bine de două ore, după lichidarea focarelor fiind necesară îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau riscul prăbușirii. SVSU Tiha Bârgăului a sprijinit intervenția pompierilor militari de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului.

*O atenţie sporită trebuie avută la repararea, izolarea şi curăţarea periodică a coşurilor de fum, întrucât funinginea rezultată prin arderea materialului lemnos şi depusă în interiorul coşurilor de fum, pe fondul supraîncălzirii sobelor, se poate aprinde şi provoca incendii, fie prin efect termic fie din cauza jarului (scânteilor) ajunse în contact cu materialele combustibile din construcţia locuinţei. În condiţiile existenţei unor fisuri insesizabile ale coşurilor de fum, scânteile pot duce la aprinderea materialelor combustibile din construcţia planşeelor sau acoperişurilor. Pentru a putea identifica aceste fisuri, este indicat ca porţiunea coşului de fum care trece prin pod să fie văruită (var alb), astfel încât orice problemă apărută să poată fi observată imediat şi remediată.
Pentru mijloacele de încălzire având drept combustibil gazele naturale se va avea în vedere verificarea şi întreţinerea instalaţiei de gaze naturale (conducte, robinete, arzătoare), înlăturându-se orice posibilitate de producere a scăpărilor de gaze.
Menţionam că în ultimii ani, statisticile arată că, la nivel naţional, majoritatea incidentelor au fost provocate de coşurile de fum, defecte sau amplasate necorespunzător, neprotejate faţă de elementele combustibile, precum şi de utilizarea unor instalaţii şi echipamente electrice cu defecţiuni sau improvizaţii.*

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5