Activități inedite, dedicate întregii comunități, derulate în cadrul proiectului național ”Săptămână Prevenirii Criminalității”
Lun, 05/26/2025 - 15:49
Comunicat de presă
În perioada 26-30 mai a.c. se va derula, la nivel naţional, evenimentul „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în cadrul căruia vor fi abordate următoarele paliere de interes instituţional: siguranța copiilor, prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală, prevenirea consumului de droguri și siguranța în mediul on-line.
Această săptămână-eveniment vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi-au planificat diverse activităţi interactive în orașele Năsăud, Sângeorz-Băi și Beclean, dar și în municipiul Bistrița.
Pe parcursul celor cinci zile, peste 300 de poliţişti şi reprezentanţi ai unor instituţii publice şi private, ai O.N.G.-urilor vor desfăşura acţiuni structurate pe domeniileprioritare de prevenire mentionate.
Activitățile vor fi desfășurate de către polițiștii de prevenire, alături de poliţiştii de ordine publică, poliţie rutieră, criminalistică, siguranță școlară, protecția animalelor, pregătire profesională, intervenții și acțiuni speciale.
Calendarul activităților este următorul:
LUNI, 26 MAI
TEMĂ: SIGURANȚA COPIILOR
10.00- 14.00: Organizarea de standuri preventive și ateliere interactive în ,,Orașul Siguranței”, pe tema zilei, în incinta Bibliotecii Județene ,,George Coșbuc,, din Bistrița.
MARŢI, 27 mai
TEMĂ : SIGURANȚA COPIILOR
12.00 – 14.00: Organizarea în Parcul Central al orașului Beclean a unor standuri preventive pe tema zilei, în cadrul evenimentului ”Orașul Siguranței”.
MIERCURI, 28 mai
TEMA: PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI
12.00- 14.00 Activitate cu elevii Liceului Sanitar din Bistrița în cadrul proiectului ”Dincolo de aparențe - experiențe de tip carte vie” la care vor participa persoane încarcerate în Penitenciarul Bistrița pentru trafic si consum de droguri.
JOI, 29 mai
TEMA: SIGURANȚA ÎN MEDIUL DIGITAL
12.00 – 16.00 –Activitate stradală de amploare cu ocazia ”Zilelor orașului Năsăud”de prevenire a răspândirii de fake news, cu tema ”Vigilența face diferența”
VINERI, 30 mai
TEMA: PREVENIREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI A INFRACȚIUNILOR LA VIAȚA SEXUALĂ
12.00- 15.00 – Organizarea evenimentului în comunitate ”La cafea cu polițiști” în orașul Sângeorz-Băi în cadrul cărora vor fi organizate dezbateri pe tema ”Relații sănătoase vs. Relații toxice”.
Mulțumim partenerilor și colaboratorilor pentru sprijin: Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistrița-Năsăud, Afi Profamilia, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud, Penitenciarul Bistrița, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bistrița-Năsăud, Serviciul Public Salvamont Bistrița-Năsăud, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență ,,Bistrița,, Direcția Județeană de Sport și Tineret, Rotaract Club Bistrița Omnia, Clubul Copiilor- Singeorz- Bai, International Police Association – Regiunea 1 Bistrița.
Citiţi şi:
- Începe Săptămână Prevenirii Criminalității. Peste 300 de poliţişti şi reprezentanţi ai instituţiilor, în acțiuni de anvergură. Vezi ce vor face aceştia!
- A zecea ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”. Vezi calendarul activităţilor
- Săptămâna prevenirii criminalității debutează la Năsăud. Bullyingul în mediul şcolar, conferinţă academică cu universitarii Vasile Dâncu, Ion Albulescu şi Mircea Miclea
- CAMPANIA,,ŞCOALA ALTFEL- EDUCAŢIE PENTRU SIGURANŢĂ!”
- A debutat Săptămâna prevenirii criminalităţii. Acţiuni în şcoli, pe stradă şi Marş împotriva vitezei

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În numărul 2 al „Revistei ilustrate”, din februarie 1898 (an. I), subintitulată „Foaie...
Comentarii
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:57
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Leon -
Dum, 11:42
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor...
Măr.a7 -
Sâm, 21:54
Dumnezeu să le ajute la toți
medicii, cadre medicale,
asistente și infirmieri,
sa lucreze...
Aniversări
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele dr. Teodor Marius Cornea, preot în Parohia Ortodoxă Română Bistrița Bârgăului...
În zi aniversară, adresăm cele mai calde urări aniversare domnului ing. Vasile Tabără, senior editor al ziarului Răsunetul.
În zi de naştere, îi urăm interpretei OANA MATEI CORUŢI, solist al Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, multă sănătate, împliniri şi bucurii...
In Memoriam
Pentru noi, cei de pe strada Oștezei, Lucreția Cătinean nu a fost doar o vecină. A fost un om al locului.
























Adaugă comentariu nou