Al cui este Regele Mihai?
Vin, 07/31/2026 - 13:11
În ultima vreme, administrația locală pare să manifeste o grijă „exemplară” față de simbolurile și valorile noastre naționale. Am văzut interesul pentru casa autorului imnului național, grija față de tricolorul din Piața Centrală, iar despre cinematograful de pe Bulevardul Republicii nici nu mai are rost să vorbim, după ce a fost ascuns sub o pânză uriașă.
Acum apare o altă întrebare: al cui este Regele Mihai?
Cei care trăim în Bistrița știm cine este personalitatea reprezentată de bustul din parc. Dar un turist sau un vizitator străin ce ar trebui să înțeleagă? Pe soclu au mai rămas doar câteva resturi ale fostei inscripții, așa cum se poate vedea și în imaginea pe care o prezentăm.
Poate administrația locală va găsi răgazul să remedieze această omisiune. Nu este un simplu detaliu, ci un gest de respect față de istorie, față de Regele Mihai I și față de cei care vizitează Bistrița.
Dorel Cosma
Citiţi şi:
- COMUNICAT DE PRESĂ privind finalizarea proiectului: „Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală în Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud”
- Bistriţenii i-au spus,,La mulţi ani” Regelui Mihai, lansând lampioane
- Apa din trei fântâni publice din Sânmihaiu de Câmpie a fost declarată necorespunzătoare pentru consum
- La mulți și binecuvântați ani domnului Mircea Chira, președintele Filialei Bistrița-Năsăud a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR)!
- Cui predă ştafeta Traian Băsescu. Mihai Răzvan Ungureanu, viitor candidat la prezidenţiale?

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”, se spune în popor, după ce omul a studiat natura și a...
Comentarii
Ionel Fernic -
Mie, 23:45
Ce dume, ce smecherii ne spun liberalii! Ce prosti ne cred!
prof. Vasile Găurean -
Mie, 13:52
Foarte folositoare pt. oricine vrea o bună informare
Maxim Morariu -
Mar, 04:45
Vă mulțumim din suflet pentru cuvintele frumoase, distinsă doamnă profesor Elena M. Cîmpan! Ne...
Postovei Ilarion -
Lun, 22:15
V-am sunat si nu mi-ati raspuns . Nr. de telefon s-a schimbat ? 0799720795 LA MULTI ANI CU SANATATE...
Postovei Ilarion -
Lun, 22:04
Am fost la intalnire din Sighet ,60 de ani .Am primit 2 carti si 3 ziare . Le-am citit cu drag ....
Aniversări
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte Ciprian Valer Bodea, preot paroh la Parohia Ciceu Hășmaș, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în...
În ceas aniversar, permiteţi-ne părinte Cristian Ianchiş, preot paroh la Tureac, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Floarea Androne, director la Școala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" Runcu...
In Memoriam
Sunt vești pe care le primești și, pentru câteva clipe, refuzi să le așezi în ordinea firească a lucrurilor, iar moartea unui coleg este una dintre...























Adaugă comentariu nou