Alexandru Mureşan, noul lider al liberalilor din Spermezeu

Liberalii din Spermezeu şi-au desemnat noua conducere, la finele săptămânii, în cadrul Adunării Generale a organizaţiei locale.

În urma exprimării voturilor, consilierul local Alexandru Mureşan a fost validat în funcţia de preşedinte al PNL Spermezeu. Mureşan a deţinut acest statut cu titlu de interimat, după plecarea primarului Sorin Hognogi la PDL. Acum a fost confirmat cu unanimitate de voturi, 40 din tot atâtea posibile, acesta avându-i alături pe vicepreşedinţii Sandu-Vasile Pugna (32 voturi), Ioan Coptil (28 voturi) şi Teodor Moldovan (26 voturi).

Calitatea de membru în Biroul Politic Local al PNL au obţinut-o Liviu Moldovan (24 voturi), Ioan Bojor (20 voturi), Alexandru Oprea (20 voturi), Grigore Cotuţ (19 voturi) şi Cornel Ciuruş (18 voturi).

Supleanţi ai Biroului Politic Local al PNL au fost Simion Mizgan, Doruţ Moldovan şi Dan Giurgiuca.

Staff-ul judeţean a fost reprezentat la aceste alegeri de senatorul Ioan Deneş, în calitate de vicepreşedinte al PNL.

Comentarii

05/02/13 21:32

Ședința a avut loc la Dumbrăvița. Dacă nu ar fi aici o organizație puternică, PNL-ul n-ar mai fi existat demult în comuna Spermezeu. Sunt curios să-i văd la lucru pe cei de la Spermezeu care se laudă că vor revigora organizația de acolo (că de la vorbe până la fapte e cale tare lungă). Interesant că la ședință au participat și câțiva foști liberali, actuali pedeliști, care în campanie lipeau la greu afișe cu PDL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5