Altul mai trainic și mai frumos…

Liceul Tehnologic Agricol Beclean își schimbă radical fața, ca parte a celui mai mare program de investiții derulat vreodată la nivelul orașului Beclean. 220.000 de euro, bani europeni, duc la îmbunătățirea considerabilă a corpului C al instituției de învățământ care mai încercase, și cu alte ocazii, să se reabilitase, însă nu reușise decât parțial, cu bani de la bugetul de stat. Conjunctura favorabilă pentru completările și finalizările de rigoare a venit în a doua parte a anului trecut, când 7 milioane de euro fuseseră redistribuiți din fondului de rezervă al Guvernului pentru ca trei școli din oraș să ajungă cum nu fuseseră vreodată. Cei mai mulți dintre aceștia, în jur de 6,8 milioane de euro, s-au dus către Colegiul Național “Petru Rareş”, aflat în curte cu Liceul Tehnologic “Henri Coandă”. În final, aceștia se vor transforma într-un corp nou de clădire cu 24 noi săli de clasă, un teren de sport sintetic, o construcţie ce are să găzduiască propria centrală termică, instalaţii de toate felurile, ateliere, cantină, internat și imobile reamenajate la standarde ce vor face de nerecunoscut una dintre instituţiile reprezentative ale oraşului de pe Someş. Restul, adică 110.000 euro, aranjează Școala Generală Coldău.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5