Ambițiile de la Figa uimesc lumea arhitecturală

Ideea Primăriei Beclean de a face din Băile Figa o destinație la fel de căutată iarna, precum e vara, devine tot mai viabilă, de când proiectul privind amenajarea aici a unui SPA modern și a unei baze medicale a intrat în finala Festivalului Mondial de Arhitectură, cel mai important eveniment de profil de pe planetă. Realizat de “Novelty AE” Bucureşti, acesta propune utilizarea eficientă a resurselor naturale, cu noi oferte de agrement, întreținere corporală, consultații, tratamente medicale, salină subterană, spațiu de conferințe, restaurant și bar. Autorii cred că o asemenea diversificare a serviciilor turistice va duce la funcționalitatea complexului de lângă Beclean pe tot parcursul anului.
Aflate în al șaselea an de existență, Băile Figa atrag în fiecare sezon estival sute de mii de turiști, reflectați în conturile bugetului local și în buzunarele privaților care au construit până acum în teritoriu. Publice sau particulare, investițiile au curs vertiginos spre Figa, satul de vacanță care, printre altele, calcă acum pe asfalt, când până mai ieri circula prin seculare noroaie. În doar cinci ani de existență, nici Băile unde înainte de scăldau doar bivolii nu mai sunt ce erau odată, căci apele sărate și nămolurile curative au fost roditor exploatate, din alocări europene și multă implicare locală, pentru dezvoltarea locurilor și a oamenilor de aici. Rapiditatea uluitoare cu care se mișcă lucrurile în zona Figa nu fac decât să confirme faptul că planurile ambițioase sunt posibile, pentru a transforma în continuare Figa, dintr-un plăcut sat de vacanță extrem de căutat vara, într-o stațiune completă, punct de referință în peisajul turistic național.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5