Andrei Marga despre proiectul Universității Bistrița: Cine se satisface cu aiureli, să fie sănătos. În forma lor actuală, nu ai ce să faci cu "extensiile”, valoarea lor universitară fiind îndoielnică

Nu este datoria mea să răspund la confuziile care au proliferat în jurul proiectului Universității „Liviu Rebreanu” din Bistrița. Toate datele acestuia sunt în documente publice, care – împreună cu elaborări ce urmau să intre în discuție – vor fi tipărite, pentru a putea fi folosite când proiectul se va relua, cu alți actori, sub alte auspicii. Cine vrea informații precise, le are la dispoziție.

Revenit, însă, deunăzi, din străinătate, mai mulți cunoscuți m-au zorit să nu las confuziile să treacă și să lămuresc lucrurile. O fac pe scurt.

1. Proiectul Universității „Liviu Rebreanu” din Bistrița a plecat de la o intenție a autorităților din județ și municipiu, discutată cu liderii (la manifestările dedicate lui George Coșbuc din 2016 și cu alte ocazii). Nimeni nu a fost inclus în Grupul de inițiativă fără acordul lui. Nu au fost declinări înainte de oprirea proiectului. Reuniunile au fost oficiale, cu participarea autorităților. Comunicarea electronică a fost deschisă.

Am sprijinit, în timp, autorități locale din numeroase județe. Nicăieri însă autoritățile nu s-au lăsat descurajate de considerente atât de superficiale și manevrate cu meschinării, în detrimentul evident al cetățenilor, precum cele ale județului Bistrița-Năsăud. Mulți se întreabă: atâta neputință la urmașii lui Coșbuc, Rebreanu și ai altora, care sunt omagiați cu sârg la ocazii?

2. Pentru mințile lucide, trei aspecte sunt limpezi: profilarea mai departe și competitivitatea municipiului Bistrița și a zonei din jur reclamă înființarea Universității la Bistrița; de noua instituție pot profita industria, agricultura, comerțul, turismul și practic oricare locuitor al zonei; premisele permit astăzi înființarea acestei universități. A uneia care nu imită pe celelalte!

3. Este de înțeles că universități existente reacționează când se vrea înființarea altei universități, inovative și promițătoare. Adaug doar patru precizări:

a) Nimeni nu a spus că „extensiile” existente la Bistrița sunt indispensabile noii universități. La drept vorbind, în forma lor actuală, nici nu ai ce să faci cu ele, valoarea lor universitară fiind îndoielnică. Cum se vede ușor, și în felul în care unii gândesc, personalul este de nivel modest, specializările sunt labile, iar faptul că absolvenții află posturi de recepționeri, casieri etc. nu este un succes universitar, cum se raportează naivilor.

b) Dintre cei peste șaizeci de participanți la prima fază a proiectului, mai mult de patruzeci s-au angajat din dorința de a face ceva pentru locurile din care provin. Iar dacă cineva dorește să exercite o funcție, faptul nu este un păcat, cum se colportează. Dacă vreunul din responsabili ar fi vrut să fie rector sau decan undeva, atunci putea ajunge în trei luni, în țară sau în afară. Nu este, însă, miză pentru cine preferă să lucreze liber, fără obligațiile funcțiilor.

c) Rămâne valabil ceea ce am spus în motivare: „România actuală are multe universități, dar, așa cum arată lucrurile în ultimii ani, are și o evidentă lipsă de rezultate în a scoate sistemul universitar existent dintr-o criză extinsă și profundă. În acest sistem se petrec fenomene grave, semnalate în discuția publică, precum: neputința de a întreține cu idei și proiecte specializate dezvoltarea țării; scăderea calității absolvenților; reducerea valorii vârfurilor profesorale; comercializarea de lucrări și extinderea plagiatului; nepotism pe scară fără precedent în istoria modernă a țării; emigrarea absolvenților de liceu aflați în căutarea unor șanse mai bune de studiu; stagnarea inovației universitare; mimarea adaptării la lumea actuală; izolarea efectivă în raport cu dinamica internațională; nemulțumirile sporite ale populației cu privire la starea universităților”.

Nu se întrevede o șansă de a scoate universitățile românești din criză. Maladia este deja întinsă și adâncă! Din nefericire, confirmarea vine zi de zi. Chiar iritarea la proiectul Bistrița probează în ce clișee se gândește și amintește că cine este performant nu se teme de inițiative! În acest context, soluția viabilă include – așa cum s-au petrecut lucrurile și în țări care și-au relansat învățământul superior – crearea de noi universități, competitive, care să fie locomotive ale dezvoltării.

d) Nu mi-am propus să mă refer la propria persoană. Dar dacă atunci când în loc de a discuta proiectul, se discută persoanele – conform unui sofism primitiv (ad hominem) – sunt dator să precizez că în orice instituție pe care am condus-o, în țară sau în afara ei – de pildă, Universitatea Babeș-Bolyai, Ministerul Educației Naționale, Ministerul de Externe, Institutul Cultural Român – am prezentat programul în scris, iar deciziile și realizările se pot verifica. Din acele programe și realizări – care au adus inovație și reformă în vederea sincronizării cu lumea civilizată – se trăiește și astăzi. Fiind în fruntea generației mele, nu am avut nevoie decât de puterile proprii, nu de proptele. Că pe unii îi interesează nu faptele, ci campaniile orchestrate, nu ne privește. În definitiv, ca rector sau ministru nu poți proclama profesor orice neisprăvit. Iar împrejurarea că, în condițiile politice din 2012, s-a recurs la orice mijloc pentru a-i defăima pe cei din față și s-a fabricat orice, că instituțiile funcționează așa cum o fac, este cunoscută. Cine se satisface cu aiureli, să fie sănătos. Așa cum spunea William James, după opiniile pe care le debitează cineva i se cunoaște valoarea. La timpul potrivit, falsurile se vor demasca singure, ca atâtea altele în România de azi. După cum se va dovedi că am avut dreptate, inclusiv în ceea ce privește proiectul despre care discutăm