ANL a recepţionat 16 locuinţe pentru tineri în comuna Bistrița Bârgăului

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Bistrița Bârgăului, 16 locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Locuințele (5 garsoniere și 11 apartamente cu 2 camere), au fost construite pe un regim de înălţime P+3E (parter+3 etaje), valoarea investiției fiind de 4.590.323,86 lei.
Până în prezent, în județul Bistrița-Năsăud, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 1.264 de unități locative, situate în localitățile: Bistrița (797); Năsăud (58); Beclean (275); Dumitra (12); Maieru (24); Livezile (18); Lunca Ilvei (32); Feldru (32) și Prundu Bârgăului (16).

* * *

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.
În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5