ANOTIMPUL DIN COLIVIE

E toamnă, chiar e toamnă,
cad frunze peste noi ca-n vis,
cad dintr-un anotimp de altădată,
în care am rămas închis.

Nu e nici timp să recunoaştem
ce toamnei cândva i-am promis:
în frunzele ce cad să ne mai naştem
ca într-un straniu paradis.

Rămâne toamna fără noi,
nici n-avu timp să ne cunoască –
doar umbra-n noi şi-a risipit,
alt anotimp în noi să nască.