APIA BN: Peste 70% dintre fermierii bistriţeni şi-au primit subvenţiile. Peste 44 milioane euro au intrat în conturi
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că suma totală autorizată la plată până în prezent, reprezentând avans și plata regulară aferentă Campaniei 2017, este de 1,529 miliarde euro.
La nivel judeţean, 70.07% dintre cereri au fost autorizate atât pentru avans cât şi pentru plata regulară, suma totală depăşind 44 milioane euro. Astfel, din cele 31.367 cereri depuse (din care au fost excluse cererile neeligibile), pentru avans au fost autorizate la plată 26.473 cereri, adică 86,26%. Suma totală autorizată pentru avans din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi cofinanţarea de la bugetul naţional, numai în Bistriţa-Năsăud ajunge la 26,663,272 milioane euro.
Potrivit directorului executiv Emil Scurtu de la APIA BN, în lunile decembrie şi parţial din ianuarie, au fost autorizate la plata reagulară, 21.980 cereri, pentru care s-au plătit 17,369,050 milioane euro.
Per total, plata finală a fost făcută pentru 70% dintre fermieri, sumele depăşind 44 milioane euro.
Pentru Campania 2017, APIA a autorizat la plată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) următoarele scheme / măsuri:
· Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS);
· Schema de Plată redistributivă;
· Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu;
· Schema simplificată pentru tinerii fermieri;
· Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic;
· Măsura 10 - Agromediu și climă;
· Măsura 11 - Agricultură ecologică;
· Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;
· Măsura 214 - Plăți de agromediu.
Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro.
În conformitate cu art.75, alin.1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.
Citiţi şi:
- APIA: Câţi bani au de primit fermierii la finalul anului 2017?
- APIA: Plăţile în avans pentru Campania 2016 încep din 16 octombrie
- De astăzi, se autorizează la plată avansul pentru subvenţia pe suprafaţă
- La APIA B-N, acordarea plăților în avans este în plină desfășurare
- Vezi care este cuantumul avansului din plăţile directe făcute de APIA!
Adaugă comentariu nou