Arestări preventive la „revolta” din Luşca

În urma cercetărilor efectuate privind săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a ordinii şi liniştii publice s-a stabilit că vinovaţi de producerea evenimentului de la Năsăud în care un număr de aproximativ 30 de persoane înarmate cu furci şi topoare se îndreptau spre cartierul Luşca pentru a provoca un scandal, se fac Marian C., de 41 ani, Cristinel S., de 38 ani, Mircea R., de 46 ani, şi Mihail R., de 37 ani toţi din Năsăud. Faţă de primii doi a fost luată măsura reţinerii pe 24 de ore. Fiind ulterior prezentaţi la Judecătoria Năsăud, împotriva acestora a fost luată măsura interzicerii de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile. Pentru că Mircea R., şi Mihail R. au dispărut de la domiciliu după eveniment, împotriva acestora Judecătoria Năsăud a emis mandate de arestare preventivă pe 29 zile, în lipsă. Cercetările continuă de către poliţiştii Poliţiei Oraş Năsăud, ne informează purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Claudia Adriana Creţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5