Armă letală si proiectile deţinute ilegal

Vineri la ora 18.30, poliţiştii Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Toxice, au depistat în localitatea Cepari, pe Costică M., de 42 ani, care deţinea fără drept un pistol din metal marca “BLOW MAGNUM”, model 2000, calibru 9 mm, 5 cartuşe de zgomot calibru 9 mm şi 31 bucăţi diaboluri (alice) de plumb calibru 5,5 mm. Bărbatul susţine că arma, cartuşele şi diabolurile le-a adus din Spania şi nu le-a declarat la intrarea în ţară. Pistolul şi muniţia au fost ridicate de către oamenii legii, iar Costică M. este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii „Portul sau deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept”. Cu ocazia extinderii cercetării la faţa locului, în 04.10.2009, Costică M., a declarat poliţiştilor că a demontat dispozitivul pentru dispersia gazelor, amplasat în interiorul ţevii pistolului, cu scopul de a putea folosi cartuşe cu proiectil pentru acesta. În acest sens a confecţionat artizanal 5 cartuşe de 9 mm, de zgomot. Bărbatul a mai indicat exact locul unde a tras la ţintă (şi unde au fost găsite urme de proiectil) recunoscând totodată că a tras un foc în plan vertical pentru a fi sigur că pistolul funcţionează cu cartuşe artizanale, prevăzute cu proiectil de plumb. Tot cu ocazia extinderii cercetărilor s-a găsit în dormitorul din imobilul în care acesta locuia, într-un pat sub o pernă un cartuş calibru 9 mm. ce avea ataşat în vârf un proiectil de plumb. În această situaţie poliţiştii au schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de Costică M. sub aspectul savârşirii infracţiunilor: "Uzul de armă letală, fără drept" şi "nerespectarea regimului armelor si muniţiilor. Cercetarile continuă de către poliţişti cu făptuitorul în stare de libertate, ne transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN, agent de poliţie Claudia Adriana Creţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5