Asfalt de mântuială pe drumurile Diugului
“După o lungă aşteptare a venit si rândul locuitorilor din Dumbrăviţa să se bucure de momentul când pot face primii paşi pe un drum care se prezintă astăzi într-o haină nouă, mult aşteptată - un drum asfaltat. Sunt pe deplin mulţumit că am reuşit sa împlinesc acest vis al multora dintre dumneavoastră , şi sper că peste ani vă veţi aminti de acest moment ca despre punctul de plecare într-o noua realitate, moment care v-a deschis noi şi nesperate oportunităţi”, declară pe site-ul instituţiei Sorin Hognogi - primarul comunei Spermezeu.
Din păcate, deşi edilul şi consilierii locali au avut gânduri bune, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, la doar o lună de la turnarea stratului de asfalt, gropile apărând în carosabil. Aceasta dovedeşte modul în care firma ce s-a ocupat de lucrare a ştiut să îşi respecte contractul, pe alocuri, stratul nedepăşind câţiva centimetri.
Acestor gropi li se adaugă şi felul în care au arucat haotic balastrul, neregularizând micile pârâiaşe ce trec prin sat, neconsolidând nici lateralele acolo unde era nevoie, astfel încât şoseaua a rămas suspendată. În centrul satului s-a preferat spargerea trotuarului decât să se consolideze malul. Sperăm ca până la iarnă să fie pus şi al doilea strat, care să astupe imperfecţiunile de acum, pentru că altfel se riscă distrugerea totală a visului şi transformarea în coşmar.
Comunitatea locală
Citiţi şi:
- Zilele Diugului, binecuvântarea tradiţiilor
- Deputat Cristina Iurişniţi: Lucrări publice de mântuială, executate de firme de casă abonate la banii comunităților
- Cristian Niculae: S-a turnat asfalt pe pistele pentru biciclete de pe str. Dimitrie Cantemir și str. Romană! Lucrări pe str. Grănicerilor şi Drumul Dumitrei Vechi!
- Prefectul Dolha, după inundaţii: Lucrări făcute de mântuială, prin PNDL. Am ajuns la Rodna şi Negrileşti înaintea primarilor!
- Se toarnă primul strat de asfalt, între Monor şi Vătava! Investiţia va fi finalizată, la sfârşitul lunii august
Adaugă comentariu nou