Asfaltarea începe la Dumbrăviţa în două luni
-
View the full image
foto
Pentru prima dată în istoria localităţii Dumbrăviţa, putem vorbi de un proiect amplu menit să le ofere sătenilor un drum asfaltat. După cum ne informează primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, Consiliul Judeţean a aprobat deja 2 miliarde lei pentru comună pentru a se începe lucrările de asfaltare a drumului comunal. În aceste zile se va face licitaţia, urmând ca maxim în două luni drumul să fie în fază de lucrare. Valoarea proiectului este de 30 miliarde.Va duce până la drumul judeţean 170A care face legătura între Păltineasa şi Chiuza (La Cantor), urmând ca în anii următori să fie făcute şi şanţuri dalate şi podeţe. Este unul dintre cele mai ample proiecte din istoria comunei Spermezeu, edilii reuşind, la doar un an de la instalare, să contureze o altă imagine a acestei zone a judeţului.
Comentarii
Toată lumea visează asfalt. Asta e clar. Însă eu aş fi un pic mai reţinut. De exemplu la Dobric s-au făcut 500 m cu 2,5 miliarde, adică exact suma care a fost alocată momentan de CJ pt. Dumbrăviţa. E un început dar... cred că o să rămânem cu atât. Ar fi bine măcar să facă 500 m prin centrul satului...
P.S. Sper să nu am dreptate în ce am afirmat mai sus.
Adaugă comentariu nou