Atelier auto neautorizat, descoperit de polițiști la Bistrița Bârgăului. Un bărbat de 30 de ani din Bistrița, bănuit de evaziune fiscală
La data de 9 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.
Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 30 de ani din Bistrița care, în perioada 2024-2025, ar fi comercializat vehicule second-hand și piese auto second-hand provenite din dezmembrări, fără a avea organizată o activitatea comercială sub o formă juridică pentru acest gen de comerț.
Activitățile de reparații și dezmembrări auto ar fi fost realizate la o adresă din comuna Bistrița Bârgăului, unde ieri, 9 ianuarie, polițiștii au descoperit un atelier auto neautorizat și mai multe vehicule dezmembrate sau în curs de reparații.
În fapt, acesta ar fi achiziționat vehicule second-hand de pe teritoriul României, în special de la persoane fizice, pe care ori le-ar fi revândut altor persoane fizice, ori le-ar fi dezmembrat în vederea comercializării pieselor componente, fără a declara veniturile realizate și pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale. Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit pe parcursul cercetărilor.
Cercetările în acest caz sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Citiţi şi:
- Piese auto pentru Opel second-hand: O opțiune economică
- Amenzi pentru operatorii care dezmembrează vehicule scoase din uz și vând piese auto second-hand
- Percheziții într-un dosar de evaziune, la Bistrița și Năsăud, în domeniul comerțului cu autoturisme! Prejudiciu de peste 3,3 milioane lei
- Bărbat de 36 ani, din Livezile, reţinut pentru trafic de minori, trafic de persoane şi spălarea banilor. Şase victime obligate să se prostitueze în Germania!!
- 8 persoane reţinute în urma unor percheziții la Năsăud și Bistrița într-un dosar de evaziune în domeniul comerțului cu autoturisme
Adaugă comentariu nou