Atenție! Emailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (email spoofing*) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că ”au dreptul la rambursare datorită plății în exces a impozitelor”.

Pentru siguranța dumneavoastră, vă sfătuim să NU deschideți aceste emailuri, iar dacă au fost deschise să NU accesați documentele anexate sau linkurile din conținut.

De asemenea, evitați să efectuați plăți sau să transmiteți date confidențiale!

Totuși, în cazul în care ați interacționat cu astfel de materiale sau site-uri false, ANAF vă recomandă să raportați imediat aceste situații autorităților.

Vă asigurăm că departamentele de specialitate ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală tratează cu deosebită seriozitate securitatea cibernetică a instituției și a contribuabililor, care este o prioritate absolută.

(email spoofing = falsificarea de e-mail apare atunci când un atacator folosește un mesaj de e-mail pentru a păcăli un destinatar să creadă că provine de la o sursă cunoscută și/sau de încredere)

 

Serviciul comunicare, relații publice și mass media

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5