Atenţie la intoxicațiile cu dioxid de carbon în spațiile unde depozitați mustul!
Având în vedere specificul anotimpului, și anume culesul viilor, care prin unele zone ale tării s-a încheiat, ținem să amintim cetățenilor că la procesul de producție a vinului sunt rugați să evite păstrarea mustului în spații închise și neventilate, să verifice căile de ventilare astfel încât să controleze concentrația oxigenului din încăperi. Verificarea cantității de oxigen se poate face foarte ușor aprinzând o lumânare, iar în cazul în care lumânarea se stinge, nivelul de oxigen este insuficient și trebuie imediat să părăsiți încăperea.
În cazul în care nu ați făcut testul de mai sus, puteți să identificați semnele unei intoxicații cu dioxid de carbon, aceasta manifestându-se astfel: durerile de cap, amețelile, voma, iar în cazuri grave – convulsii și comă.
De asemenea, pompierii militari bistrițeni recomandă ca persoanele care urmează să intre în beciuri, unde este depozitat vinul, să înștiințeze pe cineva în prealabil. În situația în care în încăpere deja se află o victimă, intrarea fără echipamente de protecție este periculoasă.
Pericolul real îl reprezintă dioxidul de carbon emanat în urma fermentării, acesta este un gaz toxic, fără miros sau culoare. El este mai greu decât aerul și se acumulează jos la suprafața solului în concentrații înalte, în special în încăperile închise. Prezența lui în beciuri și subsoluri neventilate corespunzătoare prezintă un real pericol pentru viața dumneavoastră
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”
Citiţi şi:
- Deputatul Suciu, preocupat de o economie competitivă, dar cu emisii reduse de carbon
- Doua fetite din Dumitra, intoxicate cu monoxid de carbon, transportate la spital
- Vezi care e starea de sănătate a celor 7 copii și a mamei lor, ajunşi la Spitalul Județean în urma intoxicării cu monoxid de carbon
- O femeie, la spital în urma unui incendiu la un bloc din Prundu Bârgăului. Şapte copii din Tărpiu, intoxicaţi cu monoxid de carbon, duşi la UPU SMURD Bistrița
- Trei copii şi mama lor, din Săsarm, intoxicaţi cu monoxid de carbon
Adaugă comentariu nou