Atenţie, scăldatul în zone neamenajate este periculos!

Un fenomen îngrijorător cu care ne-am confruntat în ultima perioadă este cel al deceselor prin înec, fapt ce ne determină să tragem un semnal de alarmă populaţiei asupra acestei situaţii.
Aproape zilnic, la nivel naţional, una sau două persoane şi-au pierdut viaţa scăldându-se în locuri neamenajate corespunzător, pentru recuperarea trupurilor neînsufleţite ale acestora fiind necesară intervenţia echipelor specializate ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
O atenţie sporită, mai ales în această perioadă caniculară, trebuie acordată copiilor, care adesea se aventurează să plece neînsoţiţi la scăldat, nerealizând pericolul la care se expun făcând baie în locuri neamenajate sau executând diverse activităţi în apropierea apei. Din acest motiv, readucem în atenţie cetăţenilor câteva reguli necesare pentru evitarea unor astfel de tragedii:
- supravegheaţi permanent copiii aflaţi în apă sau în apropierea acesteia;
- scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;
- evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare; cel mai indicat este nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă
nu înotaţi bine;
- evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
- nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;
- evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;
- nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
- nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii, aceste acte de teribilism putând avea consecinţe grave.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5