Atleţii de la CSM Bistriţa, pe podium, la Campionatele Naţionale de cros
Ediția 2020 a Campionatului Național de cros pentru U18, U16 și copii 1 și 2 a avut loc în perioada 25-26 septembrie, la Botoșani, în pădurea Rediu. Competiția a fost organizată de către Federația Română de Atletism, cu sprijinul D.J.S.T Botoșani și al Asociaţiei Judeţene de Atletism Botoșani.
La categoria copii I, echipa de fete formată din Lenuţa Constantin, Raluca Login, Nadia Timea Pop (antrenor prof. Emil Rusz), şi cea de băieţi, formată din: Marius Andreca, Leonuţ Părăuan, Nicolae Dică Cacior (antrenori prof. Dragoş Mihali şi Emil Rusz) au obţinut locul I şi titlul de campion naţional pe echipe. Irimia Marius Andreca a obţinut medalia de argint şi în proba de individual.
Juniorii II de la CSM Bistriţa, antrenaţi de prof. Dragoş Mihali şi Emil Rusz – Dumitru Florin Guţ, Sebastian Tomoiagă, Alexandru Vădana şi Bogdan Hojda - au reşit să cucerească titlul de campion naţional la echipe, iar Dumitru Florin Guţ a obţinut şi medalia de argint la individual. Tot medalie de argint a obţinut şi echipa de fete, formată din Vasilena Diana Dan, Larisa Paraschiva Talpiş, Anamaria Mocodean şi Buf Larisa.
La junioare III, Larisa Ureche, antrenată de prof. Alina Cucerzan, a obţinut medalia de argint, în timp ce echipa de juniori III - Ioan Rus, Dumitru Lăzăruţ, Gheorghe Florin Tomoiagă şi Andrei Darius Rusz - s-a clasat pe locul III (antrenori Maria Ciobănică, Dragoş Mihali şi Emil Rusz).
„Este cea mai bună performanţă obţinută de sportivii mei, care au obţinut 6 medalii, 3 titluri de campion naţional şi două medalii de argint la un campionat naţional. Mulţumim sportivilor pentru efortul şi munca depusă, părinţilor, profesorilor, diriginţilor şi directorilor de la şcoli şi de la CSM pentru tot sprijinul, dar şi sponsorilor, fără ajutorul cărora nu s-ar fi obţinut aceste rezultate”, ne-a declarat prof. Emil Rusz.
Felicitări tuturor!
Citiţi şi:
- Cinci medalii cucerite de atleţii bistriţeni la Campionatul Naţional de Cros
- Sebastian Tomoiagă, campion naţional la cros. CSM Bistriţa, pe locul 2
- Lenuţa Constantin şi Marius Andreca, argint la Campionatele Naţionale de Atletism pentru copii
- Atleţii de la CSM Bistriţa, pe podium la Campionatele Naţionale de pe Cluj Arena
- Medalie de bronz pentru echipa CSM Bistriţa la Campionatele Naţionale de cros
Adaugă comentariu nou