Au fost reluate lucrările la noul sediu al Judecătoriei

La Beclean au fost reluate recent lucrările pentru construirea noului sediu al Judecătoriei din oraş, investiţie care va fi materializată în următoarea perioadă. Amplasamentul pe care se ridică noul obiectiv a fost pus la dispoziţie de Consiliul Local, pe o suprafaţă de 1.700 metri pătraţi în spatele clădirii fostei popicării, iar întreaga valoare a investiţiei va fi asigurată de către ministerul de specialitate.
După ce a fost aprobată de Guvern, construcţia noului sediu al Judecătoriei a început cu amenajarea şantierului şi cu primele excavaţii , după care au fost derulate lucrările la fundaţie şi lucrările de bază la sistemul de canalizare al clădirii. În aceste zile se lucrează la structura de rezistenţă a clădirii, armături de oţel – beton, pregătindu-se ridicarea efectivă a construcţiei.
Sediul noii judecătorii de la Beclean va fi asemănător cu Palatul de Justiţie din Bistriţa, păstrând la dimensiuni mai mici aceeaşi arhitectură, în funcţie de schema de personal şi numărul de camere necesare la Beclean.
Din anul 1994, de când a fost înfiinţată, Judecătoria Beclean funcţionează în clădirea veche a Parohiei Reformate, revendicată acum pe baza legilor proprietăţii şi aflată în proceduri de retrocedare. Din acest motiv, un nou sediu pentru Judecătorie este mai mult decât necesar, iar investiţia de la bugetul de stat a fost aprobată având în vedere tocmai acest aspect. În plus, actualul sediu în care funcţionează Judecătoria Beclean a avut de suferit la capitolul investiţiilor, tot din pricina aspectelor legate de proprietate, fapt ce a dus la condiţii nu tocmai adecvate pentru desfăşurarea actului de justiţie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5