Au început şi examenele de corigenţă
Examenele de corigenţă de anul acesta se vor da în lunile august şi septembrie, în funcţie de fiecare clasă în parte.
Elevii din clasele terminale de liceu şi cei care au urmat învăţământul profesional sunt în febra examenelor de corigenţă. Examenele au început ieri, şi se vor finaliza azi.
Elevii claselor a VIII-a vor da examenul în intervalul 25-26 august, iar cei din învăţământul primar, gimnazial, liceal (altele decât clasele terminale), învăţământul profesional şi şcolile postliceale şi de maiştri în perioada 29-2 septembrie.
Elevii din clasa a VIII-a, care vor susţine şi vor promova examenul de corigenţă, se vor putea înscrie la admiterea în clasa a IX-a, pe locurile rămase libere, în cea de-a treia etapă.
Elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu şi de liceu şi cei din anul de completare, care nu pot participa la sesiunea de corigenţe stabilită pentru aceste clase în luna august, se pot înscrie la sesiunea generală de corigenţe, din perioada 29 august – 2 septembrie.
Elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu, liceu şi învăţământ profesional, care s-au prezentat la sesiunea de corigenţe pentru aceste clase din luna august şi nu au promovat examenul de corigenţă, vor fi declaraţi repetenţi şi nu mai au dreptul să se prezinte la sesiunea din 29 august – 2 septembrie.
Elevii din clasele terminale de liceu, care au susţinut şi promovat examenul de corigenţă, se pot înscrie pentru examenul de bacalaureat, în cea de-a doua sesiune de examen 2011, în data de 12 august.
Totodată, elevii claselor terminale de liceu şi cei ai anului de completare, care au promovat examenele de corigenţă, se pot înscrie la examenul de certificare a competenţelor profesionale, sesiunea august 2011.
Citiţi şi:
- Graficul desfăşurării examenelor de corigenţă
- Elevii care dau corigenţa în august se pot înscrie la liceu în septembrie
- Absolvenţii promoţiei 2019 se pot înregistra de la 1 iunie pentru a beneficia de toate serviciile oferite de AJOFM BN. Vezi ce acte sunt necesare!
- Structura anului şcolar 2012-2013
- Mai puţine şcoli, mai puţini elevi şi mai puţini profesori
Adaugă comentariu nou