Augustin Zegrean nu va fi pe listele PNl de la parlamentare. Gorghiu: Nu-i membru PNL!
Liderul liberal Alina Gorghiu a declarat, marți, că fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean nu este membru PNL și ca urmare nu poate fi parlamentar al acestui partid.
"Ideea este foarte simplă, dar să știți că a fost un subiect cu totul și cu totul marginal în Biroul Politic domnul Zegrean. (...) Eu am spus că orice om care are experiență la Curtea Constituțională are o plusvaloare la Comisia juridică, accentul pe care am vrut să-l pun a fost pe specializarea oamenilor care intră noi în comisii. Acum, dacă luați un interviu la cel de la Comisia juridică s-ar putea să constatați că este medic, dacă vă duceți la Comisia de agricultură o să vedeți că este inginer și tot așa. Omul nu are legătură cu comisia în care funcționează. Cu domnul Zegrean treaba este foarte simplă: nu-i membru PNL, nu poate fi parlamentar al PNL, ne-a comunicat și filiala. Nu a fost decât o discuție de 30 de secunde", a precizat Gorghiu, după ședința Biroului Politic Național al PNL, citată de Agerpres.
Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, a declarat sâmbăta trecută, pentru AGERPRES, că Augustin Zegrean a trimis o scrisoare în care își manifestă intenția de a candida în această iarnă pentru o funcție de senator din partea organizației bistrițene, dar nu a semnat și o adeziune la partid.
sursa: http://www.agerpres.ro/politica/2016/09/13/gorghiu-despre-zegrean-treaba-este-simpla-nu-este-membru-pnl-nu-poate-fi-parlamentar-al-partidului-15-21-50
Citiţi şi:
- Victor Ponta despre candidatura lui Augustin Zegrean la Alegerile parlamentare: Este o sfidare!
- Augustin Zegrean este noul preşedinte al Curţii Constituţionale
- Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat componența comisiilor de specialitate
- Augustin Zegrean, vehiculat să preia şefia PNL BN
- Președintele Iohannis a promulgat legea prin care sunt dublate alocațiile
Adaugă comentariu nou