Aur şi argint pentru informaticienii bistriţeni

La Olimpiada Naţională de Informatică pentru gimnaziu şi liceu, ce s-a derulat la Piatra Neamţ, judeţul nostru a participat cu 11 elevi, 2 din învăţământul gimnazial şi 9 din învăţământul liceal. În urma rezultatelor 4 dintre aceştia au reuşit performanţa unui premiu şi a unei medalii: Buhai Radeş- PREMIUL I şi Medalie de Aur şi Uţiu Nechita-MENŢIUNE şi Medalie de Argint, ambii fiind elevi în clasa a VIII-a, Şcoala Generală Nr1 Bistriţa, profesori coordonatori Gălăţan Suzana şi Gălăţan Constantin. Cei doi vor participa în lotul naţional lărgit care va reprezenta România la Olimpiada de Informatică a ţărilor balcanice, din data 3-9 iulie 2011. Din fiecare ţară vor participa câte patru copii. Anca Login Iustin, clasa a XII-a, a primit MENŢIUNE şi Medalie de Argint, profesor coordonator Candale Silviu, iar Mujdar Dacian, clasa a XI-a, Medalie de Bronz, profesor coordonator Gălăţan Constantin, ambii elevi la Colegiul Naţional „ Liviu Rebreanu ” Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5