Autoturism sustras din Spania, găsit de poliţişti la un tânăr din Matei
Mar, 11/10/2020 - 16:01
Luni, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care un autoturism ajuns pe teritoriul ţării noastre.
"Autoturismul, fabricat în anul 2015, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, a fost depistat în posesia unui bărbat de 31 de ani, din Matei şi a fost indisponibilizat. Acesta figura ca fiind sustras din Spania, din data de 5 noiembrie a.c. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, în cadrul căruia sunt efectuate cercetări în cooperare cu autorităţile spaniole, în vederea documentării faptei şi stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate", se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Autoturism sustras din Liban, depistat la Rebra de polițiștii din Bistrița-Năsăud
- Autoturism de 35.000 euro furat din Spania, găsit în Beclean
- Autoturism sustras din Belgia, găsit în Nepos
- Autoturism furat din Polonia, găsit la un bărbat din Șieu
- Autoturism reclamat ca sustras din Marea Britanie, depistat la un bărbat din Sângeorz-Băi

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 10:59
Achizitie Lucrari BESS Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Joi, 10:46
Nu stiu de ce... dar am senzatia ca " se alatura " ... numai patronii si cei cu " afaceri, din fa.....
Dorel de Bistrita -
Joi, 10:45
Nu stiu de ce... dar am senzatia ca " se alatura " ... numai patronii si cei cu " afaceri, din fa.....
Yosif Anghelut -
Joi, 08:22
Sunt solist vocal si vreau sa particip ma acest concurs va mulțumesc!!!
siegel freiburger -
Mie, 14:21
Asa o naivitate, nici la partida Rrrrrrrrrrrrrrr...
cititor -
Mie, 13:25
Vai, domnule VT, ce faceți cu virgulele?! Dacă le-am accepta așa cum le administrați dvs., textul...
Aniversări
În ceas aniversar, urăm doamnei DACIANA MARIA NUŞFELEAN, șef Serviciu Management de Caz pentru Adulți din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud, multă...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine doamnei Maria Mirela Sângeorzan, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și...
Este o dată specială pentru doamna Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, care își aniversează ziua de...























Adaugă comentariu nou