Avalanşă de contestaţii la BAC: Peste 600 de elevi cer recorectarea!

Un număr de 625 de contestaţii la examenul de bacalaureat au fost depuse în judeţul nostru, cele mai multe fiind la disciplinele limba şi literatura română şi matematică. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) BN, 1.068 de elevi din judeţ nu au promovat examenul de bacalaureat.

,,Conform calendarului examenului de bacalaureat, luni, 7 iulie, elevii care nu au fost mulţumiţi de notele acordate au putut depune contestaţii. La nivel judeţean au fost înregistrate 625 de contestaţii. Disciplinele cu cele mai multe note contestate au fost: limba română (REAL) – 198 lucrări; matematică (TEHNOLOGIC) – 87 lucrări; anatomie şi fiziologie umană, generică şi ecologie umană – 84 lucrări; geografie – 84 lucrări”, se precizează în comunicatul emis de ISJ BN.

Rezultatele finale se vor afişa vineri, 11 iulie.

La nivelul judeţului nostru, rata de promovabilitate la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014, este de 62,41%, faţă de 59,18% media la nivel naţional, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5