Bărbat din Dumitrița, reținut pentru amenințare, distrugere și conducerea unui vehicul fără permis
La data de 8 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, distrugere și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La începutul lunii septembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați despre un conflict izbucnit într-o familie din Dumitrița.
Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 50 de ani, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, și-ar fi amenințat concubina, provocându-i o stare de temere. Totodată, în timpul conflictului, acesta și-ar fi incendiat autoturismul personal, parcat în curte, focul extinzându-se ulterior și la o anexă gospodărească. Polițiștii au mai stabilit faptul că anterior conflictului, bărbatul ar fi condus autoturismul pe drumurile publice din localitate, având anulat dreptul de a conduce vehicule.
În urma evaluării riscului și a discuțiilor purtate cu femeia, polițiștii au dispus la data de 1 septembrie a.c., emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, ordin confirmat ulterior de Judecătoria Bistrița. Totodată, la aceeași dată, bărbatul a fost internat într-o unitate medicală.
Ca urmare a probatoriului administrat, la data de 8 septembrie a.c., polițișții Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 50 de ani, din Dumitrița, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Persoana cercetată urmează să fie prezentată magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de amenințare, distrugere și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea întregii activități infracționale.
Citiţi şi:
- Bărbat din Feldru, reținut pentru 24 de ore! Și-a amenințat soția, i-a lovit mașina! Era la volan cu permisul suspendat
- Femeie din Petriș, agreasată de concubin. Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști
- Ordin de protecție pentru un bărbat din Prundu Bârgăului după ce și-ar fi amenințat cu acte de violență concubina
- Bărbat din Mocod, reținut de polițiști! Băut și fără permis, a condus o mașină neînmatriculată! A provocat și un incendiu
- Un bărbat din Prundu Bârgăului şi-a ameninţat soţia şi copilul! Ordin de protecţie emis de poliţişti
Adaugă comentariu nou