Bărbat găsit decedat la volanul unei maşini, în municipiul Bistriţa

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a survenit decesul unei persoane. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care o persoană a decedat.

"În dimineața de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 06.00, o femeie a sesizat prin 112 faptul că pe o stradă din municipiul Bistrița, un autoturism este ieșit de pe carosabil, iar la volanul acestuia se află o persoană în stare de inconștiență. La fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 55 de ani, din Bistrița, care din nefericire era decedat. În urma primelor verificări efectuate, nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului.
În cauză urmează a fi dispusă necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului, acesta fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", se arată în comunicatul IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5