Bărbat transportat cu elicopterul SMURD la o clinică din Cluj! A căzut de la înălțime, în curtea Mănăstirii Parva-Rebra

Un echipaj SAJ BN și echipajul de terapie intensiva mobila SMURD au intervenit în localitatea Parva, la mănăstire, unde un barbat a căzut de la înălțime. Echipajul de terapie intensiva mobila SMURD a preluat pacientul in vârstă de aproximativ 33 de la echipajul SAJ BN, ajuns primul la locul solicitării.

Victima prezenta un traumatism cranian sever prin cădere de la înălțime, era în coma profunda. A fost stabilizat de echipajele medicale și predat elicopterului SMURD de la Baza a
Aeromedicala Jibou.

Echipajul aerian l-a transportat la o clinica de specialitate din municipiul Cluj-Napoca, informeaza ISU BN.

"Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care, în acestă după-masă, în localitatea Rebra, un bărbat s-a accidentat.

Conform primelor date, bărbatul în vârstă de 33 de ani, din Rebra, călugăr, în timp ce efectua lucrări la o clopotniță, în incinta mănăstirii din localitate, a căzut de la înălțime. Acesta a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru efectuarea de verificări de specialitate", transmite Politia judeteana.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5