Bătrână din Năsăud, accidentată grav!

O femeie de 75 ani, care a traversat strada printr-un loc nepermis, a fost accidentată grav de un autoturism, la Năsăud. Accidentul s-a petrecut astăzi.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Feldru, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat o femeie, de 75 ani, din Năsăud, care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure. Femeia a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportată la Spitalul orăşenesc Năsăud pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5