Biblia reptiliană

Încă din cele mai vechi timpuri, umanitatea a fost atrasă de latura mistică, ascunsă a vieţii. în fiecare din noi s-au născut la un moment dat întrebările: Noi cine suntem? De unde venim? Cine ne-a creat?

Aceste frământări ne-au făcut, de-a lungul mileniilor, să căutăm răspunsuri, alegând preponderent cele mai întortochiate căi. Sacerdoţi, profeţi, iniţiaţi, preoţi, savanţi sau oameni simpli, cu toţii au încercat să descifreze aceste taine. Şi totuşi... aceste Adevăruri au fost întotdeauna la îndemâna noastră.

Diversele izvoare de informare pe care înaintaşii noştri ni le-au lăsat ne ajută într-o mare măsură să înţelegem aceste lucruri.

Legendele şi miturile antice ne relevă un adevăr fantasmagoric, o lume plină de convulsii şi orgolii, o luptă permanentă între oameni şi zei cu puteri supranaturale. Cărţile sfinte vorbesc despre o ierarhie cerească, în care omul este văzut ca fiind păcătos încă de la naşterea sa şi care va fi absolvit de vină doar în măsura în care îşi acceptă micimea şi mortalitatea. Tăbliţele cuneiforme, manuscrisele şi celelalte surse ale Sumerului antic, vorbesc despre vizitatori veniţi din alte lumi, care mânaţi de dorinţa de a-şi salva propria specie, colonizează Pământul, donează populaţia existentă şi îi exploatează resursele. Şi exemplele pot continua.

Studiind aceste surse, înaintea ochilor ni se derulează o istorie a genezei umane, pe care noi, cei prezenţi aici, acum, pe această planetă, o putem înţelege perfect. Deşi aceste informaţii sunt, iniţial, greu de acceptat, cu cât le aprofundam, cu atât ni se clarifică anumite aspecte.

Trecutul capătă sens, Creaţia devine inteligibilă şi apariţia noastră ca rasă are o explicaţie logică. Dumnezeu devine tangibil, dar nu în sensul că simte şi trăieşte uman, ci în ideea că noi, pământenii, suntem parte din El şi deci putem atinge desăvârşirea.

Prezenta lucrare aduce un plus de claritate, prin cronologia evenimentelor şi prin lămurirea unor aspecte, pe care puţini au curajul să le abordeze.

Important este să înţelegem că nimeni nu este deţinătorul adevărului suprem şi că orice informaţie trebuie verificată şi asimilată numai în măsura în care ne corespunde. La fel de adevărat este şi faptul că anumite informaţii pot părea şocante la început, dar este bine să nu le excludem total de la început.

Din punctul meu de vedere, adevărată este Calea care te apropie de Dumnezeu, care te ajută să evoluezi şi care te transformă din om în OM.

Citind rândurile care vor urma, vă rog să vă puneţi întrebarea: Ficţiune sau Adevăr? Răspunsul va fi cel corect... pentru fiecare din noi. (Aryana Havah)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5