Biblioteca de vară din satul meu – în inima comunei Rodna

        Există locuri în care vara înseamnă mai mult decât zile însorite și vacanță. În comuna Rodna, această vară a adus copiilor o nouă aventură – una în care paginile cărților s-au transformat în porți către lumi pline de imaginație, prietenie și cunoaștere. Există proiecte care lasă urme nu doar în calendarul unei comunități, ci și în inimile celor care le trăiesc. Campania Națională „Biblioteca de vară în satul meu” este unul dintre acestea. Prin participarea la Campania Națională „Biblioteca de vară în satul meu”, curtea primăriei  din comuna Rodna și-a deschis larg porțile pentru cei mai tineri membrii ai comunității, oferindu-le un spațiu în care lectura s-a împletit firesc cu jocul, creativitatea, prietenia și bucuria de a fi împreună. Fiecare poveste citită și fiecare zâmbet al fiecărui copil, au demonstrat că activitatea a avut un impact pozitiv asupra micilor cititori.

       Un moment deosebit al evenimentului l-a reprezentat prezența domnului primar, care a ales să fie alături de copii. Domnul primar a transmis un mesaj simplu, dar puternic:

„Educația și cultura sunt temelia unei comunități puternice, iar copiii noștri merită șansa de a descoperi frumusețea lecturii. Într-o lume în care tehnologia ocupă tot mai mult loc în viața celor mici, o carte rămâne un dar neprețuit. Ea îi învață să viseze, să pună întrebări, să înțeleagă lumea și să creadă în propriile puteri. Tocmai de aceea, astfel de inițiative sunt mai mult decât simple activități de vacanță – ele sunt semințe de speranță, plantate cu grijă în sufletele copiilor.”

        Prin această campanie, copiii au scris încă o pagină frumoasă în povestea lor de viață, o pagină în care ei au fost personajele principale, iar curtea primăriei a devenit locul în care visele au prins glas, iar organizatorii au arătat că viitorul începe întotdeauna cu un copil care deschide o carte.

        Orice carte deschisă este o fereastră către o lume nouă, iar orice copil care descoperă bucuria lecturii devine un adult mai pregătit pentru viață. Ne dorim ca Rodna să fie o comunitate în care copiii cresc frumos, înconjurați de educație, cultură și oameni care cred în potențialul lor.

BODRIHEIC ANA EMILIA

 

*** 

În context, Monica Săsărman - președintele interimar al OFSD Bistrița-Năsăud/vicepreședinte OFSD - a punctat implicarea în această campnaie a OFSD Rodna. "Campania Națională " Biblioteca de vară din satul meu" inițiată de către Simona Bucura Oprescu, președinte OFSD, a continuat la Rodna. La Rodna, grija pentru viitorul copiilor din comunitate a trecut dincolo de a construi doar clădiri și puterea exemplului personal al primarului Tinu Grapini nu are comparație.

Felicitări, doamna președinte OFSD Emilia Bodriheic pentru inițiativă!", a precizat Monica Săsărman.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5