Bistriţa, ian.’91. De-a valma

Mie, 08/27/2008 - 01:54

După o bătălie victorioasă, impresionat de mulţimea morţilor din tabăra sa, regele Pirus ar fi exclamat: “Încă o victorie ca asta şi suntem pierduţi!”

La revista “Minerva”, asist mereu la disputele tensionate dintre cei doi bătrâni, Dumnezeu să-i ierte, V.Raus şi L. Valea. Recent s-au răţoit unul la celălalt pe tema Soljeniţân. Unul susţinea că merita Premiul Nobel, celălalt se arăta împotrivă. Acesta era L. Valea care considera că nu i-a fost acordat pe criterii estetice, ci pe criterii politice. Să li se dea peste flit bolşevicilor de la Moscova. V.R. îl suspecta că n-a citit nicio carte de acest mare scriitor rus şi că vorbeşte, aşa, după ureche. O dispută interminabilă. Asta se întâmpla în locuinţa lui V.R. Eu am găsit o scuză şi i-am lăsat certându-se.

Dialog cu un câine furios. “De ce mă latri, mă? Nu ţi-e ruşine să latri la un om cumsecade? Un om bun ca mine, nu are voie, nu poate fi lătrat. Fii serios, băiete! N-are rost să-ţi aeriseşti gura de pomană pentru unul ca mine. Latră şi tu mai selectiv, mai cu economie. Nu face ca opoziţia care latră cam fără obiect, fără încetare şi la nimereală, aşa ca şi tine.
(Câinele mişcă de vreo câteva ori capul la stânga şi la dreapta, începând să se liniştească).

Am impresia că tu eşti mai deştept decât opoziţia, că ai început să accepţi dialogul. Pe când cei din opoziţie, nu. Uite, cu tine s-ar putea să ajungem, până la urmă, la un consens.

Adaugă comentariu nou

Citiţi şi:

Design şi dezvoltare: Linuxship