Bistriţa-Năsăud la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor
În Târgu-Mureş s-a derulat Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor. Fiecare judeţ, a fost reprezentat de patru elevi: preşedintele CJE şi trei delegaţi aleşi în urma candidaturilor depuse pe platforma wedu, împreuna cu un profesor însoţitor.
Consiliul Judeţean al Elevilor Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat de echipa: Rinja Alexandra Veronica, Lorinţiu Patricia Lorena, Dâmbu Alexandra-Teodora, Hedeş Cristian-Teodor, însoţiţi de prof. coordonator al CJE BN, Barar Tincuţa. Activităţile s-au desfăşurat pe parcursul unei întregi săptămâni. Prima dupămasă petrecută de elevi la Târgu-Mureş i-a prins pe aceştia în toiul unei dezbateri Karl Popper al cărei temă principală a fost reprezentată de necesitatea creşteri eficienţei Consiliului Naţional al Elevilor în anul curent. Ziua de marţi a avut în prim-plan alegerea Preşedintelui respectiv a celor doi secretari. Astfel pentru funcţia de Preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor au candidat Petre Andrei Bogdan, Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa şi Novac Andrei, Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor. Pentru funcţia de secretar intern au candidat: Ciulpan Elena- Georgiana-CJE Valcea, Azamfierei Razvan-CJE Mureş, Candrea Răzvan-CJE Maramureş iar pentru funcţia de secretar extern au candidat: Claudiu Petre - CJE Dâmboviţa şi Georgiana Epure - CJE Sibiu. In urma alegerilor desfăşurate Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor este Petre Andrei Bogdan, funcţia de Secretar intern este ocupată de Azamfierei Răzvan iar cea de Secretar intern de catre Georgiana Epure. Miercuri participanţii la Adunarea Generala au lucrat pe şapte ateliere vizând problemele actuale ale Consiliului Naţional al Elevilor şi găsind o posibilă soluţionare a lor. Ziua de joi s-a desfăşurat din nou ca un exerciţiu de democraţie Adunarea Generala a Consiliului Naţional al Elevilor supunând la vot hotărârile luate cu o zi înainte în cadrul atelierelor, seara i-a prins însa pe elevi intr-un cadru festiv şi anume Gala Consiliului National al Elevilor unde a fost răsplătită munca depusa de Consiliile Judeţene ale Elevilor în anul precedent. Vineri a sosit momentul ca fiecare judeţ să îndrepte sper casa cu forţa de munca proaspătă, idei inovative pentru viitoarele proiecte şi cu speranţa ca in acest an tineri vor continua să ia atitudine atât la nivel judeţean cât şi la nivel naţional în soluţionarea problemelor ce ii vizează în mod direct pe ei.
Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Bistriţa-Năsăud
Alexandra Rinja
Citiţi şi:
- La Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor
- Alin Saicu și Ana Pop, la Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor
- ,,Daţi visului meu o şansă”
- Noua generaţie a Consiliului Judeţean al Elevilor Bistriţa-Năsăud
- Emanuel Peica, la alegerile de la Craiova. Preşedintele CJE BN pregăteşte o conferinţă Inter-Regională la Bistriţa
Adaugă comentariu nou