Bistrițean reținut după ce ar fi distrus prin incendiere un tomberon stradal

La data de 4 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere, anunță IPJ BN.
"În fapt, la data de 3 septembrie a.c., polițiștii au surprins în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din Bistrița, în timp ce ar fi distrus prin incendiere un tomberon stradal, semi-îngropat, pe raza municipiului.
La locul evenimentului a intervenit și un echipaj de pompieri care a izolat și stins incendiul, nefiind înregistrate victime sau alte pagube materiale.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au stabilit faptul că în intervalul 30 august – 3 septembrie a.c., aceeași persoană ar mai fi distrus prin incendiere și alte tomberoane stradale din municipiul Bistrița, prejudiciul urmând să fie stabilit în cadrul anchetei.
Cu privire la cele constatate și în urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 49 de ani, din Bistrița, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud", se precizează în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița în vederea documentării faptelor și stabilirii întregii activități infracționale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5