Bistriţeni în volumul „O altfel de istorie a literaturii române contemporane”
Dicţionarul „O altfel de istorie a literaturii române contemporane” a ajuns la volumul III. Lucrarea, coordonată de Ştefan Doru Dăncuşi, George Coandă, Vali Niţu, Dan Şalapa, Grigore Timoceanu şi George Terziu, apărută la Editura „Singur”, conţine recenzii, cronici referitoare la cărţile unor autori români scrise de-a lungul carierei acestora. În acest volum sunt prezenţi autori precum Liviu Antonesei, Elena Buică, Gabriel Cazan, George Ioniţă, Mariana Popa, Iancu Samson. Judeţul nostru este reprezentat de Mircea Daroşi, Ioan Mititean, Gavril Moldovan şi Niculae Vrăsmaş. Prezenţa bistriţenilor, în compania mai sus menţionată, le face cinste atât lor, cât şi literaturii din judeţ. Proiectul gândit de Ştefan Doru Dăncuşi a însumat, în primele două volume, şi alte nume ale scrisului bistriţean, dovedindu-se astfel că activitatea literară pe meleagurile noastre este bogată.
Adaugă comentariu nou