BN: 14 cazuri noi! 978 persoane confirmate cu noul coronavirus!
Până astăzi, 11 august, pe teritoriul judeţului nostru, au fost confirmate 978 persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), cu 14 în plus faţă de luni. Luni, au fost efectuate 232 teste, toate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, nicio persoană nu a fost reconfirmată pozitiv.
Avem 3,42 cazuri de îmbolnăvire la mia d elocuitori, care ne plasează pe locul 12 la nivel naţional.
Din cele 978 cazuri confirmate de CoVid-19, sunt 75 decese şi 800 perrsoane declarate vindecate. Avem 73 persoane izolate, iar 355 persoane în carantină.
232 teste efectuate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița
***
• Până în prezent, 51 cadre medicale (18 medici, 35 asistenți) și 19 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 61 au fost vindecate.
• Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și o persoană angajată a Serviciului de Ambulanță Județean. Aceasta a fost vindecată.
• Patru persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița - Năsăud. Două sunt declarate vindecate.
• Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și 22 persoane din cadrul unui Centru pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (3 infirmiere, 18 beneficiari, asistenta socială a centrului și doi angajați parte din personalul auxiliar). Toți angajații centrului au fost vindecați. Din păcate, patru beneficiari ai centrului au decedat, însă ceilalți au fost declarați vindecați.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui alt Centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate.
• 78 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, 27 au fost declarate vindecate.
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai unui centru de dializă din județ. Două au fost declarate vindecate.
• Nouă persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Șapte dintre acestea au fost declarate vindecate.
• O persoană bolnavă de CoVid-19 este angajat al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud.
• O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Aceasta a fost declarată vindecată.
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate.
•14 persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Nouă dintre acestea au fost declarate vindecate.
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Una a fost declarată vindecată.
• 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus. Toate aceste persoane au fost declarate vindecate.
Citiţi şi:
- BN: 1134 persoane confirmate, in crestere cu 6 cazuri!
- BN: 1079 persoane confirmate, dintre care peste 900 s-au vindecat
- BN: 1016 persoane confirmate, in crestere cu 13 cazuri!
- BN: 1020 de cazuri confirmate, cu patru în plus față de sâmbătă!
- Niciun caz nou de CoVid în județ! Nu au fost făcute teste duminică!
Adaugă comentariu nou