Bonus de 10 procente, până la 31 martie
Beclenarii care îşi vor achita integral anticipat, până la 31 martie, obligaţiile financiare de plată către bugetul oraşului (impozite pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport) vor beneficia de un bonus de 10 la sută, procent cu care le vor fi reduse sumele de plată . Acesta a fost cuantumul bonificaţiei la plată, stabilit de către consilierii locali beclenari pentru acest an, în condiţiile în care taxele şi impozitele locale au păstrat nivelurile anului trecut.
De asemenea, firmele şi persoanele juridice vor avea şi ele de câştigat anul acesta, dacă îşi vor achita anticipat integral impozitele şi taxele locale până în data de 31 martie, având în vedere că şi acestora li se va aplica facilitatea fiscală cu bonificaţii de 10 procente la plată în cazul achitării anticipate a sumelor datorate bugetului local. După cum se ştie la 31 martie a expirat termenul stabilit pentru a onora prima din cele două rate egale în care sunt împărţite obligaţiile financiare ale bugetului local, dată după care se percep penalizări de întârziere de 0,1 la sută/zi, pentru prima rată a obligaţiilor financiare datorate bugetului local, dacă aceasta nu a fost achitată la termen. Data limită pentru plata celei de-a doua rate a impozitelor şi taxelor locale este 30 septembrie.
Adaugă comentariu nou