Breviar astrist – luna mai 2026
1 mai * Este Ziua Muncii la nivel internațional, câștigată ca zi liberă, în amintirea celor care au obținut la 1 mai 1886, în Chicago, ziua de muncă de 8 ore. La acea dată, 40 000 de angajați erau în grevă iar 90 000 au manifestat pe străzi. În 3 zile numărul protestatarilor a crescut considerabil. La intervenția forțelor de ordine au murit 4 muncitori, 200 au fost răniți și 66 de polițiști au fost răniți, din care 7 au murit ulterior. Opt protestatari au fost judecați iar asociații muncitorești din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au intervenit pentru salvarea lor. Mai mult, ziua de muncă s-a redus la 8 ore iar Internaționala a II-a a decis ca ziua de 1 mai să devină Ziua internațională a muncitorilor, sărbătorită astăzi cum își dorește fiecare…
1 mai La Rebrișoara, se lansau cărțile „Străinul din vis”, de Dorina Catarig și „Dor, anotimpuri, flori”, de Viorica Hoha. S-au bucurat de acest eveniment Ioan și Lucreția Mititean, Macedon Tofeni, Nicolae Toma și Daniel Luca, editorii din Timișoara, Mircea Daroși, Smaranda și Nicolae Lup, prof. Rebeca Burdeț – directoarea Școlii „Iacob și Ioachim Mureșanu” din Rebrișoara. Au fost prezenți și Claudia Talpoș, prof. Rodica Daroși de la Nepos, Aurica Someșan, de la Posmuș, poeta Dorina Domnica Bugnari/ Coșbuc, bibliotecara Sabina Gălan de la Ilva Mare, scriitorul ing. Valerii Toderici/ Telciu, poetul năsăudean Macedon Suciu, Dr Grigore Avram/ Maieru, dr. Ana Gabriela Seni/ Bistrița, prof. Ioan Seni și alți localnici… A fost minunat…
6 mai la Casa Colecțiilor din Bistrița se lansa cartea D-lui Gh Săsărman, Amintiri, vol. I. – o adevărată colecție de experiențe de care se pot bucura astăzi doritorii de performanțe. Au fost de bun augur aprecierile D-lor Ioan Pintea, Vasile Gh. Dâncu, Traian, Florin și Marcel Săsărman. Printre admiratorii evenimentului erau și astriștii Ioan Seni, Iacob Naroș ș.a.
7 mai La Casa de cultură/ director ing. Ionuț Nistor, Cercul ASTRA Năsăud comemora 108 ani de la moartea poetului George Coșbuc, despre care scriitorul Liviu Rebreanu spunea: „Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc”. Din spiciurile președinților Ioana Lăpușneanu, Ioan Boțan și Mircea Daroși se desprind etapele de viață și de creație ale poetului, culminând cu primirea lui în Academia Română, aspecte relevate și în emisiunea TV Sângeorz Băi, cu redactorul Leon Strugar. Au mai adus completări astriștii Ioan Seni, Lucreția Mititean, elevele din X Pedagogic – Lucreția Domide și Nicoleta Gagea, cu versuri și romanțe, repertoriu abordat la vioară și acordeon de către Leon Strugar și Petrică Adam din Sângeorz Băi. Completări la programul de romanțe a adus și D-na Dr. Ana Gabriela Seni, iar din opera lui Coșbuc a recitat pe săturate rapsodul Ilvelor – Silviu Grigore Guzu, secondat de aproape de elevul din clasa a II-a, Andrei Tofeni, Șc. Gimnazială „Tiberiu Morariu” Salva. Au împărtășit această bucurie și poeții Dorina Bugnari din Coșbuc, Ioan Lazăr și Radu Ivan din Bistrița, Ica Gaftone din Salva, Livia Gavrilaș, Ionuț Nistor, Vișu și Ana Vaida din Năsăud… A fost o atmosferă de profundă cinstire a marelui poet Coșbuc, atât cât pot face astăzi membrii ASTREI și ai Ligii Scriitorilor năsăudeni…
8 mai la Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca au conferențiat despre „Igiena socială și eugenism în Transilvania” - prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, acad. Ioan Aurel Pop, prof. univ. dr. Ioan Chirilă și directorul editurii Școala Ardeleană – Gh. Vasile Dâncu. S-au bucurat de frumoasele expuneri și astriștii năsăudeni Vișu Vaida, Ioan Seni, Ovidiu Maghiar, Macedon Suciu, alăturându-se numeroșilor astriști clujeni printre care și Mircea Gheorghe Abrudan, Ersilian Roșca…
12 mai La Muzeul Grăniceresc Năsăud se lansau cărțile: „Paul Tanco (1843-1916). Contribuții documentare”. Editori: Adrian Onofreiu și Dan Lucian Vaida; „Petru Mureșanu Șireganul și cărarea vieții lui”. Editori: Cecilia și Ion Cârja; Revista Arhiva Someșană, seria III, nr. XXIV – coordonator Dr Dan Lucian Vaida, care a moderat
întreaga activitate.
Au vorbit magistral: conf. univ. dr. Cristian Găzdac, cercetător șt. I. Simion Retegan, conf. univ. dr. Ion Cârja, toți din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vasile Dobrescu din Tg Mureș, Dr Adrian Onofreiu din Bistrița și Dr. Dan Lucian Vaida din Năsăud. Membrii ASTREI și ceilalți năsăudeni prezenți s-au bucurat enorm de cele auzite. Au împărtășit această bucurie și insp. șc. dr. Marius Pop, dir. Angelo Manea/ Casa Corpului Didactic, Ilie și Reghina Mare/ Ilva Mică, fam. Ana și Vișu Vaida și alți năsăudeni..
13 mai La Muzeul Județean era lansat volumul de epigrame al scriitorului măierean Grigore Avram, Memento ridere, despre care au opinat cu multă pricepere prof. dr. Doina Macarie, prof Mircea Daroși, Ioan și Lucreția Mititean, Ioana Ilieș, Rodica Fercana, Ioana Lăpușneanu, Macedon Tofeni, Ioan Seni, Valeri Toderici, Radu Ivan și însuși autorul care și-a structurat epigramele pe anumite tematici: tipologia umană, realitatea politică și socială, banalul cotidian, dovedindu-și măiestria în versificație și umor satiric. Grigore Avram este inginer silvic cu doctorat în silvicultură, dar și scriitor bine cunoscut în lumea scriitorilor, dar mai cu seamă, în lumea pretențioasă a cititorilor, care apreciază fără rezerve tehnica de îndreptare a năravurilor prin râs, glumă sau umor. Ne alăturăm aprecierilor elegante ale editorului Radu Barna și ale moderatorului Ioan Lazăr. Felicitări, Grigore Avram și te așteptăm cu noi creații..
14 mai, astriștii năsăudeni Ioan și Lucreția Mititean, Macedon Tofeni și Valer Toderici au fost prezenți la Dej pentru lansarea în stil astrist a volumelor editate de poetele Raveca Vlașin și Zamfira Toderici, cea care a primit și Legitimația de membru al Ligii Scriitorilor din România, filiala Năsăud. Recenziile au fost prezentate de către bine cunoscuții profesori dejeni Valeria Huza și Cristian Păltinean, a căror aprecieri intercalau și romanțele îndrăgitei cântărețe Cristina Mosutan. Felicitări astriștilor gazdă și oaspeți pentru frumoasa reușită…
