Buget de peste 2 milioane de lei pentru Ocolul Silvic Bistriţa
-
View the full image
Andrei Rusu
Consilierii municipali au adoptat în şedinţa extraordinară de joi, în unanimitate, bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei publice locale ,,Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa”.
Bugetul este estimat la suma de 2.124.994 lei şi asigură cheltuielile de funcţionare ale regiei, în funcţie de nivelul nevoilor, astfel încât veniturile totale se prezintă în următoarea structură:
-venituri din activitatea de bază (venituri silvice): 2.004.694 lei;
-venituri din alte activităţi: 114.300 lei; (taxe de drum forestier: 40.000 de lei, taxe de păşunat: 60.000 de lei; imputaţii cioate: 1.000 de lei, arenzi vânătoreşti: 3.300 lei, alte venituri: 5.000 lei şi redevenţe şi chirii: 5.000 lei);
-venituri financiare (dobânzi financiare): 6.000 lei;
Potrivit proiectului de buget, cheltuielile totale de exploatare ale Olcolului Silvic Bistriţa pe anul 2011 sunt în sumă totală de 1.660.482 lei, din care: 60.000 lei cheltuieli de activităţi de pajişti şi 1.600.482 de lei cheltuieli ale activităţilor silvice.
Principalele obiective de investiţii pentru care s-au asigurat surse de finanţare sunt: pepiniera silvică, lucrare de reconstrucţie ecologică teren degradat (15% surse proprii); lucrări de reconstrucţie ecologică teren degradat (85% fonduri de mediu); lucrări de amenajare Helioport şi Aerodrom înierbat în sumă de 15.000 de lei; lucrări de amenajare păşune împădurită 140 de hectare în sumă de 8.040 de lei şi dotări independente în sumă de 4.300 de lei.
Posibilitatea anuală de exploatare a pădurilor municipiului Bistriţa este de 10.488 mc/an.
Activitatea economică redusă existentă la nivel naţional cât şi mondial, generată de criza economică mondială din anul 2010, a făcut imposibilă valorificarea masei lemnoase în anul 2010, producând efecte negative şi la realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Ocolul Silvic Bistriţa pe anul 2010, în procent de 62,29%.
,,Având în vedere cele prezentate mai sus, precum şi speranţa că în anul 2011 se va produce o relansare a economiei în toate domeniile şi în special în domeniul forestier, în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 ne propunem a recolta atât posibilitatea pe anul 2011, cât şi diferenţa masei lemnoase de exploatat de 5248 mc rămasă rezervă de la intrarea in vigoare a amenajamentului”, se precizează în proiectul de hotărâre.
Masa lemnoasa ce se poate recolta pe anul 2011, respectiv posibilitatea anuala plus rezerva ramasa este de 15.736 mc, spun reprezentanţii Ocolului Silvic Bistriţa.
Cu toate că proiectul de buget al Ocolului Silvic Bistriţa a trecut lejer de voturile consilierilor municipali, liberal Andrei Rusu a cerut, ca în luna martie, în prima şedinţă a Comisiei Economice, reprezentanţii Ocolului să vină în faţa comisiei cu o strategie de comercializare a celor 15.000 de metri cubi de masă lemnoasă.
Citiţi şi:
- Bugetul local – aprobat de legislativ
- Bugetul general al judeţului Bistriţa-Năsăud pentru 2023 a fost adoptat! Preşedintele Radu Moldovan: Peste 67% din buget este alocat investiţiilor!
- De acord cu constituirea Regiei Publice Locale „Ocolul Silvic Someş-Ţibleş RA Năsăud
- Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe 2013
- Detalierea bugetului local năsăudean
Adaugă comentariu nou