Bugetul năsăudenilor – gospodărit excelent!
Şeful compartimentului financiar-economic al administraţiei oraşului Năsăud – ec. Gheorghe Stoian – a venit în faţa legislativului local, care s-a întrunit zilele trecute în prima şedinţă a anului în curs, cu raportul asupra activităţii sectorului pe care-l conduce, din care reiese faptul că anul 2008 a fost încheiat cu un excedent bugetar de 29.538 lei, profit care a fost transferat în fondul de rulment.
Pe parcursul anului trecut a fost gestionat un buget în sumă totală de 22.995.000 lei, din care suma de 20.308.000 lei a reprezentat plăţile nete de casă. Acest buget a fost repartizat astfel: 11 la sută au fost alocate autorităţilor executive; 1,65 la sută – serviciului public de evidenţă a persoanei şi cheltuielilor cu alegerile locale 2,0 la sută – plăţilor datoriei publice locale; 0,1 la sută – apărării civile; 44,30 la sută – învăţământului, din care 38,10 la sută au fost cheltuieli de personal; 0,7 la sută – sănătăţii, adică Spitalului “Dr. George Trifon”; 5,6 la sută – culturii, religiei, spaţiilor verzi şi recreerii; procentul de 5,8 la sută – asistenţei şi protecţiei sociale; 4,3 la sută – locuinţelor şi dezvoltării publice; 5,1 la sută protecţiei mediului; 0,8 la sută – acţiunilor generale economice şi comerciale; 9,9 la sută – străzi, drumuri, transporturi. Veniturile încasate s-au ridicat la 20.201.923 lei, fiind contabilizate după natura lor. Cheltuielile de personal înregistrate în evidenţa contabilă pentru plăţile efectuate prin conturile deschise la Trezorerie sunt în sumă totală de 12.622.636 lei; cheltuieli de bunuri şi servicii în sumă de 3.078.822 lei; cheltuieli cu dobânzi – 418.566 lei; de cheltuieli cu transferul între instituţii – 547.820 lei; cheltuieli pentru burse şi culte – 94.475 lei; subvenţii pentru transport – 8000 lei; rambursări de credite – 17.489 lei.
De asemenea, de finanţare din bugetul oraşului au beneficiat Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Grupul Şcolar Economic, Grupul Şcolar Silvic, Şcoala Generală “Mihai Eminescu”, Grădiniţa cu Program Prelungit, Spitalul orăşenesc “Dr. George Trifon” şi Casa de Cultură “Liviu Rebreanu”.
Adaugă comentariu nou