Că când va fi să nu mai fie

Desigur că e o cacografie intenționată în titlu, desigur că mă refer la Traian Băsescu, desigur, nu mă refer la viața lui, ci la postura sa de deplorabil om politic. Câteva voci glăsuiau că acest ins nu va rămâne în memoria istorică a românilor. Sunt de părerea că numele lui va rămâne, va fi înșirat la categoria conducătorilor de țară de proastă condiție și, deopotrivă, avizi de prosperitate frauduloasă.
Am stat o vară în continentul nord-american. Am cerut tuturor cunoștințelor (din Canada și SUA) să nu pronunțe numele Băsescu. Le-am explicat de fiecare dată: Vreau să trăiesc un timp care să nu-mi provoace greață și revoltă când e vorba de țara mea. Și am avut parte de înțelegere. Mai e nevoie să-mi justific această atitudine, dorință ? Ce încerc acum e să evit a-i vedea figura la televizor sau în presa scrisă, să nu-i aud vocea, ușor de recunoscut după mieunăturile de 10 ani încoace. E copleșitor, e dureros să ai parte, într-o viață de om, de atâta sadism dictatorial..
P.S., în ianuarie. Ce naivitate ! Individul, da, nu mai are putere decizională, sunt însă viguroase brațele lui de caracatiță; asta, precum, se observă, în mai toate domeniile: social, economic, moral, cultural, coercitiv, care emană mirosuri pestilențiale.
Ce ne așteaptă? Să putrezească brațele acelea. Dar va fi un proces lent. Escrocheria și crima au piele groasă, impostura înfloreștepe toate gunoaiele. Ce urmează ? Este o zicere (nesuferită mie): „Să mergem înainte !” Dar, Doamne !, se uită că „înainte” poate însemna și „ în jos”.Avem viitor, firește, dar unul mediocru. Deci… mergem mai departe.