Calcule pentru capela mortuară din Beclean

Aflat în discuțiile publice încă de anul trecut, când Consiliul Local a trasat la nivel decizional ideea lansată de parohiile ortodoxă și greco-catolică în sensul alinierii la normele europene din alte orașe, proiectul privind materializarea în acest an a capelei mortuare din Beclean și-a trasat, în mare, costurile pentru materializare. În jur de 300.000 de lei vor face posibilă amenajarea clădirii de pe strada Gheorghe Doja, acolo unde autoritățile intenționează să pună și bazele unui adăpost social pentru oamenii fără casă din oraș. Totul, în condițiile în care jumătate din imobil va rămâne liber după ce mutarea Jandarmeriei în locul fostei maternități va fi fost devenit realitate.
Subiectul reorganizării locative a mai multor instituții publice din Beclean a fost abordat anul trecut în repetate rânduri la nivelul legislativului local, odată cu lansarea ideii de modernizare a spațiului unde a funcționat cândva unitatea medicală unde veneau pe lume copiii sistemului antedecembrist. În fapt, aici s-a găsit punctul de pornire al mutărilor instituţionale concepute acum de către cei care gestionează viaţa localităţii, cu adresabilitate directă către angajaţii în numele siguranţei publice.
În locul lor, al funcţionarilor în uniformă care se vor stabili în fostele încăperi spitalicești, vor veni oamenii străzii, asta la iniţiativa primarului Nicolae Moldovan care s-a gândit să nu lase nefolosit un spaţiu amenajat cu tot ce trebuie pentru locuirea decentă, în condiţiile în care oraşul are locuitori fără un acoperiş deasupra capului. Aceasta nu este singura măsură de protecţie socială organizată de edil. În urmă cu doar câţiva ani, un bloc social nou-nouţ amenajat într-un fost punct termic dezafectat din apropierea primăriei avea să le fie casă inclusiv celor care-şi găsiseră, până la renovare, adăpost în sediul partidelor politice. Becleanul a avut, de altfel, şi o cantină socială funcţională în fost popicărie până la sfârşitul anului 2004; aceasta şi-a închis însă porţile la început de 2005 din cauza numărului scăzut de beneficiari ajuns la 12, în condiţiile în care tot mai mulţi nu se puteau încadra în condiţiile legii şi cu masa gratuită, şi cu ajutoarele sociale cuantificabile în bani (inclusiv cele acordate pentru încălzirea locuinţei).
Aşezământul oamenilor străzii din locul Jandarmeriei va funcţiona în aceeaşi clădire cu capela mortuară a oraşului, care urmează să fie împărţită în două sectoare: jumătate pentru ortodocşi şi restul pentru celelalte culte; aceasta va fi accesibilă în schimbul unei taxe ce urmează să fie stabilită în Consiliul Local.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5