Campanii de vaccinare la finalul lunii octombrie în Leșu, Parva și Zagra, comunele cu cea mai mică rată de imunizare din județ!

Instituția Prefectului BN

Prefectul Stelian Dolha a avut zilele acestea întâlniri și discuții cu reprezentanții comunelor Parva, Leșu și Zagra, unde rata de vaccinare a locuitorilor este foarte mică. Din păcate, comuna Parva are cea mai mică rată de vaccinare a populației din întreg județul, sub 5 %. Comunele Leșu și Zagra au și ele o acoperire vaccinală slabă, populația fiind imunizată în proporție de cel mult 10%.

În cele trei unități administrativ-teritoriale, incidența este în creștere, iar numărul deceselor înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, este de 20, după cum urmează:
-în comuna Parva din 41 de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 , 8 persoane au decedat;
-în comuna Leșu din 69 de cazuri pozitive, s-au înregistrat 5 decese;
-în comuna Zagra din 83 de cazuri confirmate, au rezultat 7 decese.

S-a stabilit, astfel, în fiecare dintre comunele amintite organizarea unor campanii de vaccinare în ultima săptămână din luna octombrie.

Prin vaccinare împotriva COVID-19:
- se reduce riscul de infectare;
- se reduce riscul de transmitere a virusului;
- se reduce considerabil riscul de spitalizare;
- se reduce considerabil riscul de deces.

Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19! Vezi mai puţin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5